Pentru a nu parea ca-mi dau cu parerea in necunostinta de cauza sa incep cu un scurt istoric. Tatal meu a depus banii pentru o Dacie in vara anului 1984, pe care urma sa o ridice in 1988 sau 1989 (de obicei durata de asteptare era mai mare decat cea prognozata). In decembrie 1985 a primit un telefon de la Craiova in care i se comunica ca daca doreste si are banii pesin (cash in zilele noastre) poate sa ridice un Oltcit in ianuarie 1986. Dupa niste scheme cu imprumuturi rapide de la rude, o canistra de benzina pe tren
(transport interzis!) (masina venea cu 2-3 l in rezervor la Craiova si nefiind inmatriculata nu puteai cumpara benzina, pentru cei care nu stiu, benzina era rationalizata pe vremurile alea) + hartie de dispensa speciala pentru circulatia pe drumuri inzapezite pe timpul in care circulatia era interzisa in intreaga Romanie de Militia lui Nea Nicu, a ajuns in Bucuresti, pe 26 ianuarie 1986, chiar de ziua Tovarasului, Oltcit-ul Club (motor de 1129 cmc, 4 viteze) crem nou nout. Eu aveam 9 ani la acea vreme asa ca va dati seama ce impresionanta a fost toata treaba si cat de mult mi-a placut masina. Din pacate am apucat sa conduc masina doar intre anii 1998 si 2002 cam 5-6000 de km, cand deja era obosita si astmatica rau. Ideea e ca intre 1986 si 2000 am facut urmatoarele operatii impreuna cu tatal meu - evident eu pe post de mecanic adjunct /ajutor de mecanic
- (mecanicii din service stiau mai putine despre masina decat noi dupa toate aceste reparatii): antifonare podele (cu demontare integral tobe de esapament), inlocuire motor in 1991 (pe vremea aia nu se gaseau in comert filtre de ulei si erau meseriasi pe la scularii care taiau capacul filtrului si inlocuiau filtrele din interior, din pacate dupa cateva sute de km a cedat capacul si masina a pierdut uleiul, caland motorul), refacerea motorului intial cu inlocuirea vilbrochenului si a simeringurilor, decalaminarea capetelor si scaunelor de supapa, curatarea suprafetelor cilindrilor, montaj si realinierea supapelor si cilindrilor si montajul culasei si a capacelor (operatia a durat cam 1-2 luni, timp in care mirosul de baza era de benzina... de la varful degetelor la coate
), 3 refaceri si inlocuiri de distributie, echilibrare bara de torsiune spate (eliminare scartait endemic la Oltcit-uri), nenumarate reglaje ale carburatorului (mers economic / sportiv) si curatare / suflare jiglere, inlocuire bara si stopuri spate, reparatii scaune fata (ambele au avut probleme cu cremalierele si rotile dintate pentru inclinarea scaunelor, precum si mecanismul de basculare), inlocuire filtre, tuburi lichide, curatare radiator, inlocuire elemente de suspensie si directie fata si spate (bucse, capete de bara, amortizoare, etc), inca o inlocuire de motor in 1998 cu motorul intial refacut (aici am avut o aventura speciala cu cele 78 sau pe acolo, nu mai tin minte numarul exact, de ace din planetara, s-a rupt un burduf nou, piesele erau din ce in ca mai proaste, si am stat sa numaram acele bucata cu bucata in cei vreo 5-6 pumni de vaselina+praful si mazga de pe podeaua atelierului), reparatii minore la caroserie (puncte de rugina), etc. Ca o regula, masina a avut o buna parte din piese made in France, nici una, dar absolut nici una din ele nu s-a defectat (ca anecdota, masina a fost doar de 2 ori in service, care erau un dezastru pe atunci, la prima vizita a fost "inlocuit" (furat si inlocuit cu unul defect in traducere libera) etouffoir-ul - supapa eletromagnetica de mers in gol, made in France cu una fabricata in Romania, inutil sa va mai spun ca a mai trebuit schimbata de 5 ori in urmatorii 14 ani), in schimb peste 75% din piesele romanesti au trebuit inlocuite (incerc sa nu fiu rau, dar cred ca asta spune ceva despre calitatea lor). Cred, incercand sa raman modest, ca marea majoritate a mecanicilor si a angajatilor de la fabrica din Craiova au vazut masina desfacuta in mai putine piese decat am vazut-o eu
. Marea, imensa problema a Oltcit-ului a fost fiabilitatea, pur si simplu masina se strica mai repede, mai des si mai grav decat Dacia, iar raul cel mare era ca nu existau mecanici decenti, ca in cazul Daciei. Consumul era OK, cu maxim 1-2 l mai mare decat la Dacie daca mergeai sportiv. Partile bune: masina se putea conduce sportiv, batea absolut orice Dacie la demaraj si viteza in linie dreapta, cred ca si Dacia Sport, putin mai rau stand in viraje, unde avea ruliu destul de puternic (avand garda mai sus decat Dacia, se "apleca" mai mult, era putin mai mult subviratorie si avand bara de torsiune spate cu suspensie pe foi avea si ruliu mai pronuntat), dar iti dadea o placere de a conduce incomparabil mai mare decat Dacia (parere personala) si avea suspensia mai rigida decat concurenta (unii vedeau in asta un defect, era o "caruta" care sarea in sus la denivelari, acum "carutelor" astora, gen Seat Leon li se spune sportive
). Avand garda sus puteai merge mai bine cu ea pe drumuri desfundate de tara, dar trebuia sa ai grija la delcou, care era plasat foarte jos si riscai sa ramai cu ea in apa mai adanca de 25-30 de cm (am desfacut si delcoul de 2 ori
). Nu am condus si nu am mers cu Oltcit Club TRS (1299 cmc, 5 viteze, 61,5 cp), deci nu pot sa va spun cat de mare era upgrade-ul fata de Oltcit Club (doar 1129 cmc, 4 viteze, 57,4 cp, conceptie mai veche cu peste 10 ani), dar va pot spune ca masina a mers in 1987 cu 145 km/h pe autostrada Bucuresti-Pitesti, zgomotul si vibratiile erau absolut infernale (era inainte de antifonare), dar nu s-a petrecut nici un incident. Scaunele erau intr-adevar foarte confortabile pentru acea perioada si incalzirea intra in regim in 10-15 minute, spre deosebire de Dacia
. Ideea e ca in afara problemelor tehnice Oltcit Club a fost o masina robusta, care te ducea absolut oriunde aveai nevoie si pe care eu am iubit-o sincer, revazand acum imagini cu bordul masinii, dupa mai bine de 10 ani de cand nu l-am mai avut in fata ochilor am avut o mare strangere de inima si m-a cuprins o nostalgie reala! Lucru care m-a si decis sa scriu aceste randuri.
