Autor Subiect: REGULAMENT GENERAL AL FORUMULUI AUTOSWORLD  (Citit de 4208 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Schumy

  • Global Moderator - Membru Fondator CCMAR
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1733
REGULAMENT GENERAL AL FORUMULUI AUTOSWORLD
« : Iunie 16, 2013, 08:59:23 a.m. »
                                                       
REGULAMENT GENERAL AL FORUMULUI AUTOSWORLD

1.   BINE ATI VENIT

A) Forumul AutosWorld este un forum privat dedicat colectionarilor de orice fel de autovehicule reduse la scara.

B) Regulamentul poate fi schimbat oricand de catre Administratori/Moderatori fara anunt prealabil, modificarile intrand in vigoare numai dupa ce au fost anuntate printr-un mesaj la sectiunea AVIZIER.


2.   REGULI DE CONDUITA

A) AutosWorld este un spatiu public, ceea ce impune o comportare in limitele bunului-simt si al respectului fata de ceilalti colegi si colectiile lor. Limbajul ofensator de orice natura, rasial, antisemit, antisocial, instigarea la violenta sau comportament ce contravine legilor in vigoare, sunt strict interzise.

B) Nu este permis atacul la persoana. Nu atacati persoanele, ci ideile lor.

C) Pentru cei care viziteaza topicurile de vanzari, inclusiv potentialii cumparatori, va rugam sa studiati articolul 10 din regulamentul Comercial :

http://autosworld.eu/forum/index.php?topic=2655.0

D) "Spam-urile" precum si atitudinea de “flame” precum si incitarile de orice fel sunt strict interzise pe acest forum.


3.   REGULI GENERALE

A) Momentul inregistrarii contului de catre un user echivaleaza cu acceptarea acestui regulament in totalitatea lui.

B) Utilizatorii sunt obligati sa respecte fara exceptie instructiunile administratorilor/moderatorilor.

C) Nu se permite raspunsul la insulte. Daca ati fost insultat, alertati de indata moderatorii.

D) Este interzisa publicarea de comentarii tendentioase, zeflemitoare sau defaimatoare la adresa forumului AutosWorld sau a membrilor acestuia pe acest forum sau pe alte site-uri sau forumuri. Aceasta se sanctioneaza de la avertisment pana la anularea contului.

E) Mesajele si fotografiile postate pe AutosWorld pot fi preluate pe alte situri numai cu precizarea sursei si acordul proprietarului. In cazul in care utilizatorul nu mai are cont activ este necesara aprobarea administratorului forumului.

F) Adresele de email sunt utilizate exclusiv pentru confirmarea inregistrarii dumneavoastra ca utilizator, pentru trimiterea unei noi parole daca ati uitat-o pe cea curenta si pentru notificarea la cerere asupra anumitor evenimente ce apar pe forum (raspuns la mesajul dumneavoastra, primirea unui mesaj privat, etc).

G) Nu este permisa sub nici o forma folosirea unui limbaj tip "MIRC" (dak, k, lol, cv,scz, etc.). Se accepta prescurtarile/ abrevierile cuvintelor folosite in gramatica limbii romane. Punem accent pe calitatea mesajului, atat din punct de vedere al continutului cat si ca mod corect de redactare in limba romana.
Va rugam sa scrieti corect romaneste, in acest fel dovedind respect fata de limba si de tara in care v-ati nascut si in care traiti (aici nu vorbim de clasa politica), cat si fata de ceilalti membri ai forumului, care sunt in marea majoritate romani.

H) Abaterile repetate privind scrierea corecta in limba romana pot duce chiar la inchiderea contului creat pe acest forum. Acest tip de abateri (greseli gramaticale si scriere incorecta) este permis numai pentru userii de alta nationalitate.

I) Mesajele vor fi scrise, la alegere, cu sau fara folosirea diacriticelor.


4.   REGULAMENT MESAJE SI POSTARI

A) Forumul AutosWorld nu este responsabil pentru continutul sau veridicitatea mesajelor postate. Aceasta revine exclusiv autorilor lor.

B) Este strict interzisa postarea de continut si fotografii protejate cu drepturi de autor fara consimtamantul autorului.

C) Postarea excesiva si fara sens pentru cresterea numarului de mesaje (Spam) este strict interzisa. Nu se incurajeaza mesajele si interventiile fara un continut real si util forumului. Nu este permisa utilizarea in exces a optiunii "move" sau/si a altor unelte/artificii grafice (de exemplu: fonturi de dimensiuni foarte mari, ingrosate, colorate, gif-uri, emoji, simboluri, etc.) cu scopul de a atrage atentia asupra unei postari.

D) Sunt interzise postarile cuprinzand exclusiv emoticoane precum si folosirea excesiva a acestora.

E) Nu este permisa postarea unui mesaj in mai multe sectiuni cu scopul de a atrage o atentie sporita. In cazul postarilor cu topic corelat, se permite afisarea unei poze si a unui link catre topicul cu mai multe informatii.

F) Nu se accepta postarea (inclusiv in profilul individual) de link-uri catre alte site-uri cu scopul de a face reclama. Totusi, se accepta link-uri atunci cand firul discutiei o cere.

G) Nu se admite devierea subiectului prin mesaje in afara de subiect (off-topic).

H) Optiunea "citat" (quote) se foloseste doar in cazul in care nu se raspunde exclusiv la postarea anterioara. Suplimentar, se va cita doar textul, imaginile si informatiile irelevante la care nu se face referire in raspuns se vor elimina, pentru a evita repetarea inutila a acelorasi postari.

I) Este obligatorie utilizarea optiunii multicitat (multiquote) pentru a raspunde mai multor postari anterioare. Acest lucru se realizeaza la redactarea unui raspuns nou prin folosirea optiunii "insereaza un citat" din dreptul postarilor care se doresc a fi citate.(afisate in "Rezumatul subiectului" pozitionat imediat sub chenarul destinat redactarii raspunsului).

J) Este interzisa goana dupa postari si numar de mesaje (nu se premiaza numarul de postari), asa ca incercati sa concentrati ce aveti de spus sau prezentat intr-un singur post.


5.   MESAJE PRIVATE SI EMAIL-URI

A) Limbajul ofensator de orice natura, rasial, antisemit, antisocial, instigarea la violenta sunt interzise in continutul mesajelor private ale forumului AutosWorld.

B)   Este interzisa transmiterea de mesaje nesolicitate (Spam) de orice fel prin intermediul mesageriei private sau prin intermediul email-ului pus la dispozitie in cadrul forumului. Orice abatere se sanctioneaza cu blocarea permanenta a accesului pe forum.

C) Este strict interzisa publicarea de mesaje private sau email-uri (in totalitatea lor sau partial) primite de la alti membri, fara acordul acestora.


6.   REGULI PRIVIND CONTURI SI SETARI

A) Dreptul unui utilizator, membru sau moderator de accesare a forumului AutosWorld se dobandeste prin inregistrarea unui cont. El se acorda de catre administratori si poate fi revocat oricand si fara o notificare prealabila.

B) Nu se accepta clonele . Nu se considera o clona un nou cont facut de un utilizator al carui vechi cont a fost sters. Daca un utilizator este restrictionat (ban, banned) si creeaza un cont pe care il foloseste pentru a ocoli respectiva sanctiune, ambele conturi vor fi sterse si IP-ul va fi blocat.

C) Semnaturile de avatar, “custom title” precum si nick-urile trebuie sa nu aiba tenta antisemita, rasista, injurioasa sau obscena. Moderatorii rezerva dreptul de a edita orice semnatura cu caracter ofensator.

D) Precizarea datei de nastere si a locatiei utilizatorului este obligatorie in pagina sa de Profil.

E) Orice utilizator nou este obligat sa isi faca o prezentare la sectiunea Prezentare Membri, in decurs de 7 zile de la inregistrarea contului. Prezentarea va contine in mod obligatoriu prenumele si o descriere succinta a obiectului colectiei lor. Neprezentarea in aceasta sectiune poate atrage penalizari din partea moderatorilor/administratorilor, daca userul respectiv are atitudine de "flame".

F) Cererile de anulare a conturilor se fac public, in scris, la sectiunea Administrativ.

G) Administratorii sunt obligati sa stearga un anumit cont cand exista o cerere expresa in acest sens.

H) Conturile care nu au activitate pentru o perioada mai mare de 12 luni vor fi sterse. Fiind un forum deschis, vizibil de catre toata lumea, nu este neaparat necesar sa va creati un cont aici, stiind ca nu veti posta nimic si nu veti avea activitate care sa aduca un plus de valoare forumului nostru. Activitate care reprezinta valoare pentru forumul nostru inseamna mesaje postate pe forum, implicare in discutii indiferent de topicul respectiv, ce au legatura cu colectionarea machetelor.
Activitatea pe topicurile de discutii dedicate subiectelor in afara tematicii forumului nostru pot avea loc si pe alte forumuri dedicate, de care Internetul nu duce lipsa, deci activitatea in aceste zone reprezinta zero activitate pe forum. 
Vizualizarea topicurilor referitoare la machete reprezinta tot zero activitate, fara a avea postat un mesaj in acele topicuri.
Exceptia de la aceasta regula este valabila numai pentru Administratorii/ Moderatorii Globali/ Moderatorii forumului Autosworld.


7.   PREROGATIVELE ADMINISTRATORILOR

A) Administratorii sunt persoanele care detin drepturile de proprietate asupra acestui forum si care se ocupa atat cu partea tehnica cat si cu partea administrativa a sa.

B) Administratorii au dreptul de a gestiona orice mesaj de pe acest forum si nu raspund in fata celorlalti membri pentru actiunile lor.


8.   PREROGATIVELE SI OBLIGATIILE MODERATORILOR

A) Moderatorii au dreptul sa aplice sanctiuni prin avertizare, restrictionare a conturilor pe o perioada limitata sau nedeterminata, editarea, mutarea sau stergerea mesajelor, blocarea sau sectionarea unui intreg topic sau sectiune. Functia de moderator nu implica privilegii, ci responsabilitati.

B) Moderatori se supun, ca oricare alt utilizator, acestui regulament si au grija ca el sa fie respectat.

C) Gestionarea mesajelor se face respectand prezentul regulament.

D) Pot exista moderatori cu atributii restranse la cateva sectiuni ale forumului sau moderatori cu atributii peste intreaga arie a forumului.

E) Functia de moderator este propusa si acordata doar de catre administratori si nimeni nu poate interveni in aceasta privinta.

F) Moderatorilor li se poate retrage dreptul de moderare doar de catre administratori. Retragerea dreptului de moderare se poate face doar daca exista abateri grave de la regulament si aceasta actiune va fi comunicata public.

G) Moderatorii detin dreptul de a gestiona orice discutie, atunci cand situatia o cere, fara sa dea explicatii in momentul in care considera ca discutia nu aduce un plus de valoare forumului.

H) Moderatorii au dreptul de a aplica sanctiuni utilizatorilor, acestea variind de la avertizari (warn) la ridicarea dreptului de acces pe forum (ban) pe timp limitat sau nedeterminat. Ei nu au dreptul de a anula un cont, acest drept revenind exclusiv administratorului.

I) Ordinea administrarii sanctiunilor este urmatoarea:

               - Avertisment - prima sanctiune;
               - Ban partial 1 saptamana - a doua sanctiune;
               - Ban partial 1 luna - a treia sanctiune;
               - Ban partial 2 luni - a patra sanctiune;
               - Ban partial 3 luni - a cincea sanctiune;
               - Ban permanent - a sasea sanctiune;
               - Cont inchis - abateri grave de la R.G. (fara a mai urma etapele de mai sus).
               - Cont sters - cont creat cu scopul de a distribui mesaje "spam" (fara a mai urma etapele de mai sus).

J) Prezentul regulament poate sa nu acopere toate situatiile care pot aparea pe forum. In acest caz moderatorii pot actiona si redresa aceste situatii dupa cum considera ei benefic.
« Ultima Modificare: Aprilie 16, 2023, 03:13:46 p.m. de OLECO »