În
1961 Mercedes a lansat producția modelului W110, ca înlocuitor al berlinei de clasă medie W120 (cunoscut și sub numele de “Ponton”, primul Mercedes modern construit după război). W110 prelua în mare parte linia caroseriei berlinei de clasă mai mare W111, care se fabrica deja din 1959. W110 era însă mai scurt, mai slab motorizat și o parte frontală individualizată (faruri rotunde). W110, ca și W111, se inspira din moda americană a anilor ’50, având portbagajul încadrat de două “cozi”, ceea ce le-a atras ambelor modele porecla de “coadă de rândunică” (“heckflosse” în germană). Ca să fie lucrurile mai clare, W110 era de fapt
“coada de rândunică mică”.
Motorizările au fost puține la număr: un motor pe benzină (la modelul numit 190) și unul diesel (la modelul numit 190D), ambele de 1,9 litri. În
1965, modelul a fost supus unui facelift - semnalizatoarele au coborât de pe aripile laterale sub faruri, iar stopurile au fost redesenate. Cu această ocazie au fost schimbate și motoarele cu unele de 2 litri, modelele devenind
200 și 200D. În plus, a mai apărut o motorizare pe benzină de 2,3 litri (la modelul 230). O mențiune despre versiunile 190D și 200D: au fost singurele automobile diesel fabricate în Germania în acea vreme.
W110 a apărut puțin cam târziu din punct de vedere al designului, moda cozilor fiind deja în declin în America după 1960. Totuși, Mercedes
W110 a impresionat printr-un design echilibrat și rafinat, oarecum în contrast cu silueta masivă. A fost un automobil de succes, în special în motorizarea diesel. În total, s-au fabricat 631 de mii de exemplare, din care peste 60% au fost versiuni diesel.
În paralel, într-o fabrică din Mechelen (Belgia) s-a asamblat o variantă break/combi, denumită Universal. Pe lângă combi-uri civile, tot aici s-au construit diverse caroserii speciale (ambulanțe, dricuri). Varianta break nu a fost prea populară în epocă, dar nu este foarte clar câte exemplare
Universal au fost produse. În 1967, W110 a fost înlocuit la rândul său de Mercedes Benz W114/115 (supranumit “bot de cal”), cu toate că producția lui W110 s-a oprit în 1968. W120, W110 și W114/115 sunt astăzi considerați parte integrantă a istoriei E-klasse.
La scara 1/18, W110 era exact veriga lipsă din propria-mi colecție, între Ponton-ul de la Revell și botul-de-cal de la AutoArt. Așa că n-am avut încotro și a trebuit să apelez la
Norev, singurul care-l produce pe W110 deocamdată. În opinia mea, este cea mai frumoasă berlină postbelică de la Mercedes. Din păcate, reproducerea nu este la cele mai înalte standarde, deși Norev o produce în seria
High Quality. E vorba probabil de calitate înaltă în comparație cu alte produse Norev.
Forma generală este corectă, macheta fiind, ca și în realitate,
masivă. Din păcate este penalizată de aspectul deplorabil al capacelor de jantă, ale căror fante trebuia să fie găurite (sau măcar vopsite în negru mat). Niturile farurilor și semnalizatoarelor sunt destul de vizibile, puțin mai mult ca la alte modele Norev. Pneurile par corect dimensionate, dar cel puțin unul din ele are ceva defecte vizibile pe talon (din turnare), rămâne de văzut dacă vor rezista în timp sau vor avea probleme. Nu în ultimul rând, caroseria este foarte grea. Acest lucru, în combinație cu felul în care este construită puntea spate, duce la o poziție incorectă a cauciucurilor pe sol. Din profil sunt vizibile, sub șasiu, elementele de prindere a șuruburilor în cutia de transport, un alt detaliu care afectează aspectul exterior.
Vopseaua pare bine aplicată, toate cele
4 uși se deschid și se închid corect, fără spații între ele și caroserie. Interiorul arată oarecum decent, deși podeaua nu este mochetată iar volanul este prea gros. Compartimentul motor se încadrează în limitele mărcii fabricante. Fără a excela în detalii, pare în regulă, cu excepția balamalelor uriașe ale capotei. Pe dedesubt, Norev s-a străduit să figureze ceva detalii – elementele de suspensie și traseele gazelor de evacuare. Dacă nu existau acele părți pentru prinderea șuruburilor, aș fi zis că șasiul e comparabil cu un exemplar AutoArt, spre exemplu.
Per total, macheta nu este în topul preferințelor mele din punct de vedere al aspectului și al finisării. Din păcate, pentru că îmi place la nebunie modelul real, trebuia s-o am oricum. Desigur, punctele slabe nu sunt o catastrofă (nu e un Maisto sau vreun Road Signature vechi), macheta e în media Norev în general și depinde foarte mult de gusturile și toleranța fiecăruia de a o accepta în colecție. Nu v-o recomand cu căldură, dar e o prezență necesară pentru pasionații de
Mercedes, de sedan-uri vechi sau de model în sine.
